Noi nu intrăm în realitate, suntem de acord cu ceea ce este realitatea, apoi o experimentăm.

De când am deplasat paradigmele în următorul „nivel”, acest fapt trebuie să facă parte din educaţia noastră elementară. În această nouă paradigmă, nu mai poate să fie un joc neconştientizat.

Acordul nostru este personal, la nivel de fiinţă individuală si de asemeni colectiv la variate niveluri.  Noi, fiecare, aparţinem de diverse colective.  Unul este realitatea imediată, împărtăşită cu alţii care trăiesc sau sunt, apropiaţi de noi la un nivel fizic.  Altul ar putea fi acordul ideologic, altul raţional, şi altul ar putea fi colectivul speciei.

Chiar şi la nivel de specie, putem face parte din diverse colective, cele care au adăugat material genetic la „evoluţia” noastră. Sau colectivul în care ne petrecem cea mai mare parte a căii noastre evolutive. Multe cercuri concentrice (cercuri înăuntrul altor cercuri), care „formează” realitatea noastră.

Ce experimentăm, din punct de vedere personal ca şi din punct de vedere social, este ceea ce suntem de acord cu alţii că este „real”.

Cineva ar putea spune, „păi, eu nu sunt de acord cu războiul din XYZ, deci cum de incă mai are loc ?” Asta e o intrebare excelentă, vedeţi, tocmai am plecat dintr-o realitate unde cei care ştiau cum funcţionează jocul, au lucrat din greu să facă un tip foarte specific de joc. Unul bazat pe frică. Oricine s-a născut în acel joc particular, a fost absorbit de frică. Astfel, unii vor experimenta războiul, fie în casele lor, fie auzind de el la TV.

Urmarea orbească a „maselor” în ceea ce priveşte războiul, frica, plata pentru traiul pe planetă sau orice altă credinţă ridicolă consideră ca e necesară, creează consensul colectivului uman.

Dar se mai intamplă ceva şi nu se raportează de frică, din partea puterilor care au fost, că le va anihila. Şi au dreptate, aşa va fi.